Momentul potrivit e ACUM

Cel mai important moment este acum. 😱 Poate ai auzit asta de multe ori, iar acum primește, din nou, informația aceasta, cu alte cuvinte. 🥰

Îmi amintesc o zi frumoasă de iarnă, pe când eram în mașină, pe un drum cu serpentine. 🏔️ Era senin și soarele apunea, lăsând o lumină caldă, blândă, să mângâie brazii înzăpeziți. ❄️ Era un peisaj de vis care merita să fie surprins într-o fotografie. 🤩 Mi-am dorit să opresc pentru 1 secundă, să fotografiez momentul și nu am făcut-o. De ce? Pentru că m-am gândit că dacă nu vrea șoferul…, dacă zice că sunt prea romantică, dacă par prea pretențioasă, dacă… 🙄 Apoi mi-am zis că hai, reușesc să îmi fac curaj și să îi zic, imediat ce ajung în următoarea parcare… Bine-nțeles că următoarea parcare a venit prea târziu, iar momentul trecuse de mult… Această experiență, deși poate ți se pare banală, a venit ca o învățătură prețioasă: cel mai bun și important moment este momentul prezent. Acum e doar ACUM.

Am experimentat, de multe ori, situații diferite pentru a învăța asta, însă abia atunci s-au aprins beculețele. 💡💡 Apoi am început să devin conștientă de situații diferite în care să aleg să trăiesc momentul și să ascult intuiția: atunci când aleg să mă îmbrac cu hainele acelea faine pe care le țineam altă dată pentru „zile speciale”, atunci când folosesc cu bucurie cosmeticele acelea „scumpe” și speciale la care am visat atâta vreme și pe care le foloseam cu picătura, ca să mă țină cât mai mult, atunci când aleg să petrec timp cu familia, reprogramând consilierile ori clasele de dans, pentru a profita de răcoarea unei seri de vară, în mijlocul săptămânii, plimbându-ne pe sub Tâmpa, atunci când aleg să fac o surpriză cuiva drag, pregătindu-i un cadou special fără a fi ziua sa de naștere, atunci când aleg să mă bucur de un city break sau să trăiesc o anumită experiență, deși altă dată aș fi considerat că „lasă, e prea scump, nu fac aia/nu cumpăr aia…”, deși mi-ar fi adus o satisfacție mare. ✨

Alege-te pe tine! Alege să îți bucuri sufletul, să îți răsfeți corpul, să îți îngrijești corpul, mintea și sufletul și să te încarci cu experiențe care să te facă să simți prin toți porii că viața este raiul și raiul este pe Pământ, RAIUL este AICI și ACUM. ❤️🙏🏼

Alege să te bucuri și să aduci recunoștință pentru ceea ce ai și ceea ce ești acum, iar Universul te va răsplăti cu mai mult din ce ai. Acolo unde tu îți duci atenția și Dumnezeu își duce atenția. Te concentrezi pe lipsuri și neajunsuri, acestea se vor amplifica și vei prospera în lipsuri și sărăcie. Te concentrezi pe ce ai deja și vei amplifica această energie, prosperând în bogăție. ❤️

Îți doresc să folosești cu înțelepciune povestea de astăzi, să ți se aprindă și ție niște beculețe și să te bucuri mai mult de tine, de viață, de abundența în care ești deja, să profiți din plin de prezent, căci cel mai important moment este ACUM. ❤️

Și cum poate fi mai bine de atât? ❤️🙏🏼

Publicat de Andra

Îmi place să scriu, să dansez, să călătoresc, să practic diferite sporturi, să meditez, să mănânc mâncare cu sens, să creez „grădini” de oameni conștienți, autentici, armonioși și de experiențe cu sens.

Lasă un comentariu