![]()
![]()
Astăzi, acum 4 ani, eram pe El Camino de Santiago de Compostela și urma să trăiesc una dintre cele mai aparte experiențe pe care această călătorie mi le-a adus. ![]()
![]()
Urma să parcurg pe jos o distanță ceva mai mare, având în vedere situația din 2020, pe când mute locuri de cazare erau închise și chiar sate întregi care păreau abandonate, căci nu vedeai niciun om pe nicăieri și obloanele erau trase mai peste tot… ![]()
Au fost suficiente câteva secunde de deconcentrare și o oarecare încăpățânare pentru ca traseul să ajungă să aibă, în final, 60 de km. Însă am luat-o ca pe o învățătură uriașă, pe mai multe planuri:
Am învățat că e important să fii conștient de tine în fiecare moment al vieții tale, iar asta te ajută pentru a avea o viață mai ușoară, pentru a lua decizii mai înțelepte și pentru a te feri de risipă de resurse. Doar că uneori este al naibii de greu să fii în deplină conștiiță de sine, iar alte ori uiți de tine, darămite de a trăi conștient… ![]()
Am învățat să iau lucrurile așa cum sunt, să mă adaptez la noile situații, să fiu flexibilă în gândire și să mă concentrez pe soluții. ![]()
Am învățat să mă bucur de moment și să am încredere în instinct și în Dumnezeu că toate au o rezolvare și un sens. ![]()
Am învățat că sunt mai puternică decât credeam că sunt și că sunt o sursă inepuizabilă de resurse.![]()
![]()
Am învățat că întotdeauna alături de prieteni și oameni dragi suntem mai puternici și totul devine mai ușor. ![]()
Am învățat să mă bucur și să fiu recunoscătoare pentru apă și hrană, dar și pentru un pat confortabil și curat, o baie curată și apă potabilă și curentă. ![]()
Am savurat natura, cu răcoarea pădurii într-o zi toridă, cu foșnetul frunzelor în adierea vântului și susurul apei. ![]()
Am învățat să mă orientez în spațiu folosindu-mă de natură, acolo unde nici harta și nici tehnologia nu mai funcționau. ![]()
Iar astăzi, te invit și pe tine într-o plimbare conștientă, pe jos. Dar nu de 60 de km, ci de 100 de pași.
Exercițiul celor 100 de pași ![]()
![]()
Prin acest exercițiu contribuie la amplificarea energiei cu frecvență înaltă, aducând beneficii atât la nivel mental, cât și emoțional și fizic. Ceea ce ai de făcut este să te plimbi conștient. Cum? La fiecare pas pe care îl faci adaugi un „Mulțumesc!”. De fiecare dată când talpa ta atinge pământul, spui „Mulțumesc!”. Un scriitor pe nume William Ward spunea cam așa: „Dumnezeu ți-a oferit astăzi 86400 de secunde. Ai folosit măcar una dintre ele pentru a spune „Mulțumesc”?”. ![]()
Astfel că, te invit să te plimbi prin casă sau pe afară, când ieși cu cățelul sau la cumpărături și să te concentrezi asupra sentimentului de recunoștință. Poți observa cum te simți înainte și după acest exercițiu și ce se schimbă în tine. Poți face acest exercițiu pentru a-ți amplifica starea de bine în care te afli sau îl poți face tocmai pentru a ieși dintr-o stare mai puțin plăcută. ![]()
În principiu, pentru această practică ai nevoie de aproximativ 1 minut și jumătate, pentru a face cei 100 de pași însoțiți de „Mulțumesc!”, însă fii fără grijă în privința numărului exact de pași. Din cele 86400 de secunde dintr-o zi, 90 de secunde de recunoștință sunt ușor de atins și sunt, cu siguranță, un mod bun de a dezvolta acest sentiment și de a-ți crea o stare de spirit mai bună. ![]()
Iar în încheierea acestei lecturi, îți las o fotografie de acum 4 ani și în comentarii, un video de atunci. Mă umple de bucurie bucuria și entuziasmul cu care am îmbrățișat acea împrejurare în care, deși mă rătăcisem prin pădure într-un loc și o țară pe care nu le cunoșteam, cu un prieten pe care mi-l făcusem pe drum, deci, pe care nu prea îl cunoșteam, savuram din plin momentul. ![]()
![]()
PS: Dumnezeu nu mi-a pus mie o stea în frunte. Sunt la fel ca tine. Toate aceste resurse sunt deja și în tine. Și încă mai multe de atât. Dă-ți voie să vezi aceste resurse, renunță la scuze și lamentări și începe să trăiești. ![]()
Și cum poate fi mai bine de atât? ![]()
![]()
