Practici pentru amplificarea energiei feminine. Partea a VII-a.

🪷🌺

Wow! Până unde am ajuns! Cât de mult mă bucur să fim aici, împreună, și astăzi. Îți sunt recunoscătoare pentru asta, căci faptul că (mă) citești mă motivează să continui să îți scriu! Mulțumesc! 🙏🏼❤️

Dacă ieri te-am invitat la dans, astăzi te invit să îți decorezi casa cu ceva nou! 🤩😍

Una dintre practicile din energia arhetipului Stăpâna Casei este aceasta a decorării spațiului în care locuiești. Tu, femeie, ai acest dar al transformării și astăzi te invit să transformi casa în acasă. Deja ai făcut asta, însă nu neapărat conștient. Poate te mai „apucă” uneori să mai muți obiectele sau mobila prin casă, ori să mai achiziționezi o pernă sau o decorațiune nouă… Îți este cunoscut acest tipar? Da, este ceva înnăscut pentru o femeie și o astfel de „apucătură” este de un real ajutor în amplificarea energiei feminine. 🪷

Atenție însă la câteva aspecte importante: un spațiu încărcat de prea multe bibelouri și obiecte decorative, prea multe flori și iconițe, devine un spațiu apăsător și cu o energie greu de suportat. Alege să faci ordine în decorațiunile și obiectele de prin casă. Te sfătuiesc să alegi o perioadă cu luna în descreștere, pentru a-ți fi mai ușor să eliberezi spațiul și să te descotorosești de obiectele inutile pe care le ții doar pentru că le-ai primit de la cineva drag care crezi tu că s-ar supăra că… nu-și mai vede magnetul pe frigiderul tău… 🥴

Alege să păstrezi în casă doar acele obiecte care îți sunt utile, care îți dau o stare de bine sau care îți înfrumusețează cu adevărat casa. Iar pe viitor, evită să achiziționezi suveniruri de prin toate colțurile lumii, tocmai pentru a nu fi nevoie să ajungi, din nou, în punctul în care să arunci obiecte de care te-ai atașat emoțional. 🥲

O soluție de compromis ar fi aceea de a depozita o parte dintre decorațiuni și a le expune prin rotație. Doar că aici este o capcană uriașă: aceea de a aglomera dulapurile sau beciurile de tot felul de cutii și cutiuțe… Astfel că, tot mai simplu este să faci o sortare hotărâtă în decorațiuni… 👍

Atunci când spațiul în care locuiești este aerisit, energia circulă cu mai multă ușurință, iar asta se reflectă și în starea ta mentală și emoțională. Te odihnești mai bine, ai o stare generală mai bună, îți este mai ușor să iei decizii, ai mai multă ordine în gânduri și simți, cu adevărat că te relaxezi acasă. 🪷

Bine, bine, dar la începutul a ceea ce îți scriu te sfătuiam să decorezi casa cu ceva nou. Cum vine asta? Ei bine, gândește-te la acea achiziție care stă de mult în așteptare și de care ai cu adevărat nevoie sau ți-o dorești de atât de multă vreme, dar ai amânat să o faci. Gândește-te să înlocuiești cănile crăpate și vesela ciobită cu altele noi. Poate ai un set întreg de oale și olițe care sunt arse și vai de ele… da, e timpul să le înlocuiești. Vezi cum sunt lenjeriile de pat și poate e timpul să le schimbi, alegând ceva mai calitativ. Schimbă preșul uzat de la intrare, prosoapele rupte sau super-pătate, pernele incomode, becurile arse, plantele ofilite, decorațiunile sparte… iar lista poate continua. Cred că ai înțeles ideea… 🤩💡

Poate ai în minte un nou proiect pentru decorarea grădinii sau a balconului, ori pentru reamenajarea unei camere… 🤩

Atunci când tu întreprinzi activități care îți solicită creativitatea și inspirația, tu contribui la amplificarea energiei tale feminine. Și îți spuneam că tu, femeie, ai această super-putere a transformării lucrurilor aparent banale în ceva magic! Tu iei un fruct și câteva ingrediente și le transformi în cea mai delicioasă tartă; primești un buchet de flori, dar tu îl așezi în așa fel încât devine o importantă piesă de artă în casa ta; orice obiect atins de tine poate deveni, prin creativitatea ta, un obiect de artă și orice persoană din preajma ta, prin inspirația și creativitatea ta, poate deveni o persoană mai bună, mai bogată. ❤️🙏🏼

Ce idei s-au născut în tine, citind aceste rânduri? Ce acțiuni pline de inspirație și creativitate urmează să întreprinzi? 🤩

Și cum poate fi mai bine de atât? ❤️🙏🏼

PS: decorațiuni prin casă nu prea am, ca să le pozez acum, însă cel puțin una dintre pisici are un farmec aparte cu care înfrumusețează casa… ❤️🙏🏼

Publicat de Andra

Îmi place să scriu, să dansez, să călătoresc, să practic diferite sporturi, să meditez, să mănânc mâncare cu sens, să creez „grădini” de oameni conștienți, autentici, armonioși și de experiențe cu sens.

Lasă un comentariu