Mă cunoști deja de ceva vreme și știi care este conexiunea mea cu dansul. Poate că ai dansat alături de mine sau poate mă citești pentru prima dată; îți povestesc astăzi despre cum m-a modelat dansul de-a lungul anilor, cât de multe am învățat prin dans și cum și ce îi învăț pe alții prin dans. 
Deși întotdeauna mi-a plăcut să creez coregrafii, nu am știut vreodată că mă pricep la asta sau că asta voi face ca profesie și ca o terapie. Sunt aproape 30 de ani de când dansez și am avut ocazia să experimentez multiple stiluri de dans. Am cunoscut oameni noi, mi-am făcut prieteni, au plecat prieteni, am învățat despre mine și despre oameni. Mi-am depășit limite și bariere ale rușinii și preconcepții și judecăți cu privire la încrederea în propria persoană. Am învățat să câștig și să pierd. Am învățat să zic nu. Am învățat să știu când să mă opresc. Am învățat să colaborez, să fiu mai empatică, să comunic mai bine, să ofer bucurie și alinare celor ce o râvnesc. Să îmi ofer bucurie și alinare. Am învățat să renunț la controlul excesiv și să îmi dau voie să simt, nu dor să gândesc. Am învățat senzualitate, eleganță și rafinamanet, am învățat să simt oamenii și să evit anturaje nepotrivite. Am învățat despre energiile feminine și masculine. Am învățat să iubesc și să mă iubesc. Am învățat să iubesc oamenii așa cum sunt, să le respect opiniile și ideile, să îi las să vină în viața mea, dar să și plece. 
Fiecare dans are o poveste și o anumită încărcătură energetică pe care o transmite prin mișcările sale. Nu e unul mai frumos ca altul, ci fiecare stil de dans caracterizează anumite trăsături și se pretează anumitor etape din dezvoltarea oamenilor. Iar aici nu ține de vârstă, ci ține de experiența de viață a fiecăruia. Poți foarte bine ca la 5 ani să experimentezi sobrietatea unui Vals Vienez și să dai dovadă de o maturitate și disciplină pe care alții, poate, nu o ating niciodată, la fel de bine cum ai putea la 60 de ani să te apuci de Lindy Hop și să experimentezi viața ludică de care, poate, n-ai avut parte în copilărie. 
Și de oricare parte a dansul te-ai afla, că îți place sau nu, că ai dansat sau poate ți-e rușine, că știi sau consideri că n-ai nicio treabă cu el, că ai sau nu talent, DANSUL ESTE TERAPIE! Este, poate, cea mai blândă formă de terapie, este o terapie subtilă, care aduce beneficii fizice, emoționale, mentale și spirituale. Dacă vrei să devii mai sociabil, să cunoști oameni, să îți faci prieteni, să ai mai multă încredere în tine, să te cunoști mai bine, să îți îmbunătățești condiția fizică, să ai mai multă energie și bună-dispoziție, apucă-te de dans!
Și, deși pare o reclamă la vreun curs de dans, acestea sunt doar o mică parte din darurile pe care dansul ți le oferă. Există o provocare aici… Asumarea curajului de a începe. Ai nevoie de curaj și determinare pentru a dansa. O dată ce vei începe, te vei confrunta cu diferite umbre ale tale.
Ai curajul de a vedea și părțile tale de umbră? Ei au avut curaj. Ei, tineri beneficiari ai unui proiect organizat de o asociație foarte dragă mie, asociație la care activez și ca voluntar de peste 10 ani… Asociatia de Servicii Sociale SCUT . Activitatea de terapie prin dans, pe care am creat-o împreună cu ei, a fost dovada vie a sacralității dansului, atât pentru mine cât și pentru cei implicați. Ne-am dat voie să exprimăm prin miscare, o parte dintre emoțiile pe care le experimentăm cu toții în viețile noastre. Fiecare a ales, conștient sau nu, emoția pe care să o danseze. Poate că este acea emoție de care au cea mai mare nevoie în viața lor, ca resursă, ca ajutor în depășirea anumitor situații, sau emoție care îi ține încă blocați, captivi în amintiri trecute și, pe care au avut ocazia să o danseze pentru a o elibera. Indiferent de emoție, recunoștința este cea care le unește pe toate; recunoștința că avem aceste emoții, deci trăim și suntem oameni. 
Îți las și ție câteva poze de la evenimentul din acest weekend. Pe pagina asociației vei găsi și filmarea cu dansul despre care îți povesteam.
Iar acum te întreb pe tine: ce faci tu pentru a fi în conexiune cu tine? Îți dai voie să trăiești propriile emoții sau ți le înăbușești? Și, mai mult decât atât, îți dai voie să vezi și părțile tale de umbră, să vezi și emoțiile acelea pe care le cataloghezi ca fiind negative? Și cum îți gestionezi emoțiile?
Și cum poate fi mai bine de atât?
The feminine concept 