Cum alegi terapeutul sau ghidul ideal pentru tine

Am participat de curând la un eveniment de spiritualitate și am fost uimită să văd atâtea fețe ale lui Dumnezeu, dar și ale Diavolului. Cu precădere a celui din urmă, sub forma terapeuților care promit marea cu sarea prin unica și singura metodă atotfăcătoare, care este metoda lor și doar a lor. Și marketing careContinuă lectura „Cum alegi terapeutul sau ghidul ideal pentru tine”

Dezvoltarea Personală

Atracția ta pentru dezvoltarea personală este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care i le poți face sufletului tău! Unde mai pui că această călătorie este împlinitoare și pentru psihicul tău, dar și pentru fizicul tău. Călătoria pe calea dezvoltării personale este o ca o cărare ce trece prin toate formele de relief șiContinuă lectura „Dezvoltarea Personală”

Mascul vs. Bărbat

Articol de interes pentru femei și bărbați, în egală măsură. Întâlnesc în jurul meu femei care își doresc să atragă în viața lor un bărbat împreună cu care să creeze o relație de cuplu armonioasă și/sau o familie. De multe ori acestea se simt incapabile să-și vadă dorința împlinită în primul rând din cauza convingerilorContinuă lectura „Mascul vs. Bărbat”

Tenerife. Zilele 24-28.

Ultima postare, ultimul articol. ❤️🙏 Din totdeauna am fost altfel și am simțit altfel lucrurile, viața. A fi altfel este „fain”, dar depinde cum definești acest „fain”. Alegerea aceasta mi-a adus multe furturi de-a lungul timpului, însă partea cea cu adevărat faină este că mereu am găsit, am primit, un soare strălucitor plin de energieContinuă lectura „Tenerife. Zilele 24-28.”

Tenerife. Ziua 23

❤️ Magia din ZIUA 23 ❤️ AERUL MAGIC PE CARE-L RESPIRI ✏️ Scrie lista celor 10 binecuvântări și motivele pentru care simți recunoștință. Recitește apoi lista iar după fiecare binecuvântare spune MULȚUMESC, MULȚUMESC, MULȚUMESC. ❤️🙏 In decursul zilei de azi, devino de 5 ori constient in mod deliberat de aerul pe care-l respiri. Trage aerContinuă lectura „Tenerife. Ziua 23”

Tenerife. Ziua 22

❤️ Tehnica magică din Ziua 22 ❤️ CHIAR ÎN FAŢA OCHILOR ✏️ Scrie lista celor 10 binecuvântări și motivele pentru care simți recunoștință. Recitește apoi lista iar după fiecare binecuvântare spune MULȚUMESC, MULȚUMESC, MULȚUMESC. ❤️🙏 La începutul zilei, ia lista cu cele 10 dorinţe pe care ai creat-o cu ceva timp in urma. Recitește fiecareContinuă lectura „Tenerife. Ziua 22”

Tenerife. Ziua 21

❤️ Magia din ZIUA 21 ❤️ Continuă cu tehnicile magice. Felicitări! Ai ajuns în ziua 21. 🎊🎊 Fii contribuție pentru tine, pentru Univers, pentru ființele dragi ție prin creșterea propriei vibrații. Tu Ești persoana care trăiește această realitate și doar tu poți schimba acest aspect. Da, Adevărat. Realitatea mea este alta, la fel cum fiecareContinuă lectura „Tenerife. Ziua 21”

Tenerife. Ziua 20

❤️ Tehnica magică din Ziua 20 ❤️ MAGIA INIMII 💕 ✏️ Scrie lista celor 10 binecuvântări și motivele pentru care simți recunoștință. Recitește apoi lista iar după fiecare binecuvântare spune MULȚUMESC, MULȚUMESC, MULȚUMESC. ❤️🙏 Focalizează-ţi atenţia şi mintea asupra zonei inimii. Închide ochii și începe a repeta cuvântul magic MULȚUMESC, continuând să-ți păstrezi concentrarea. ReciteșteContinuă lectura „Tenerife. Ziua 20”

Tenerife. Ziua 18

O nouă zi fabuloasă! 🙏❤️ Cu recunoștință pentru că sunt. Tu cât, când și cum te simți recunoscător? Când trăiești cu adevărat starea de recunoștință pentru ceea ce ești, pentru ceea ce ai, pentru ceea ce te înconjoară, pentru că ești și lumea este? ❤️🙏 Toate postările pe care le fac și tot ceea ceContinuă lectura „Tenerife. Ziua 18”

Tenerife. Ziua 16

❤️ Tehnica magică din ZIUA 16 ❤️ VINDECĂ-ŢI RELAŢIILE ÎNTR-O MANIERA MAGICĂ Scrie lista celor 10 binecuvântări și motivele pentru care te simți recunoscător. 🤩 Recitește apoi lista iar după fiecare binecuvântare spune MULȚUMESC, MULȚUMESC, MULȚUMESC. 🤩 Alege o relație dificilă, problematică sau destrămată, pe care dorești să o vindeci. Fă în scris o listăContinuă lectura „Tenerife. Ziua 16”