Călătorie în pandemie

A apărut minunata carte „Călătorie în pandemie”! 🤩🥳🥳🤩

Se împlinesc imediat două luni de la lansarea cărții „Călătorie în pandemie”, lucrare pe care am scris-o ca urmare a pelerinajului El Camino de Santiago de Compostela. Acest pelerinaj este un drum inițiatic către tine însuți, care te face cu adevărat să simți că trăiești, scoțându-te din zona de confort. Da, este o provocare atât fizică, cât și emoțională, intelectuală și psihică, însă experiența te marchează pozitiv întreaga viață.

Am parcurs pe jos, cu rucsacul în spate, aproape 1000 de km în mai puțin de o lună de zile. Am plecat singură într-o țară complet străină, cu o limbă despre care doar auzisem pe la televizor și prin melodii; chiar dacă pentru tine, poate că spaniola este ceva banal și poate că ai vizitat Spania de multe ori, pentru mine a fost totul nou. Și am plecat singură în necunoscut, într-o perioadă, i-aș zice dubioasă, din multe puncte de vedere. Pandemia aceasta a schimbat lumea și clar vezi și tu asta și, mai mult decât atât, simți aceste schimbări…

Dacă mi-a fost greu? Da și nu. Nu și da. Am luat totul fix așa cum a venit. Am îmbrățișat pur și simplu fiecare experiență și m-am bucurat din plin de tot. M-am bucurat pur și simplu. Dureri fizice?! Da, au fost, iar bătăturile au durat încă 3 luni după încheierea călătoriei, însă efectiv le-am lăsat să fie: le-am observat, le-am acceptat și le-am eliberat. Fără rezistență. Am întâlnit mulți oameni noi, cu o parte dintre ei am călătorit ceva mai mult, am povestit mult și am învățat mult. Mi-am depășit barierele lingvistice și chiar am învățat câteva cuvinte și expresii în spaniolă, ba mai mult decât atât, ajunsesem să port scurte conversații în magazin. Am învățat să mă bucur de ceea ce am, atât cât am, să fiu recunoscătoare pentru fiecare obiect, ființă și experiență care îmi fac viața mai frumoasă, ușoară și bogată. Mirosul, textura și senzația pe corp a hainelor spălate perfect la mașina de spălat au fost un lux care a venit ca un cadou când nici nu mă așteptam. De fapt, o mulțime de astfel de cadouri mi-a adus călătoria aceasta! Tot ceea ce am avut în minte s-a împlinit spre bine meu suprem. TOT. În orice am pus intenție și energie, Universul a răspuns. Și a răspuns rapid. Însă da, am fost atentă la răspunsurile Universului și le-am acceptat exact așa cum au venit.

Toate poveștile din călătorie le găsești în carte. Mai mult decât atât, vei simți și tu că ești acolo, în acel pelerinaj și îți zic asta pentru că acesta este feedback-ul a peste o sută de cititori care s-au bucurat deja de carte. În plus, fiecare pagină îți aduce inspirație, îți vor apărea conștientizări și te va cuprinde o poftă de viață, de aventură, de călătorii, de călătorie către tine însuți, iar asta ți-o spun tot fiindcă cei care au citit-o deja au simțit toate acestea. Și știi ce?! Mă bucur enorm! Este exact ceea ce mi-am dorit și îmi doresc! Să fiu inspirație pentru cât mai multă lume! Și cum poate fi mai bine de atât? Să trezesc ceva pozitiv, să plantez semințe în pământ fertil, din care să crească arbori falnici și prosperi. Absolut minunat! Și cum poate fi mai bine de atât? Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Îți trimit cartea cu drag și bucurie, cu tot cu autograf personalizat. Da, toate cărțile care au plecat din mâinile mele, au plecat cu inspirație și energie pentru acea persoană în mâinile căreia a ajuns. Pentru că este nevoie de energie pură, curată și de iubire în lumea aceasta și pentru că simt că pot oferi asta și prin acest mod. Poate ne și vedem, dacă vrei și îți înmânez personal cartea. Sau, o poți comanda și online, de pe site-ul libris.ro, însă va ajunge la tine fără dedicație.

Lansarea de carte a fost un eveniment absolut magic. Plin de emoție și de bucurie, cu oameni absolut minunați, magici! Oameni pe care i-am cunoscut pe diferite poteci ale vieții mele și care aparent nu au nicio legătură unii cu ceilalți. Toți au fost acolo. Foarte multă lume și multe persoane noi, pe care abia atunci le-am cunoscut. Sunt profund recunoscătoare pentru tot. Mulțumesc ție, dacă tu ești unul dintre cei care ai fost acolo, fizic sau doar cu energia ta, îți mulțumesc ție, celui care mă citești acum, îți mulțumesc ție, celui care comanzi această carte minunată, recunoștință pentru fetele minunate (Gabi și Iuli, Ceainăria Zuze – Brașov) care și-au oferit superba locație pentru eveniment, recunoștință celui care ne-a cântat și încântat cu muzica lui magică (Alex Bota), mulțumesc celui care m-a încurajat să dau naștere acestui copil – cartea (prof. Tiberiu Foris), recunoștință pentru tot ce a făcut posibil ca acest eveniment să aibă loc și să fie atât de magic! Și cum poate fi mai bine de atât?

Îți las o galerie impresionantă de fotografii, poate te regăsești și tu printre ele, sau poate prietenii tăi sunt acolo sau doar te bucuri de oameni frumoși. Îți voi povesti curând despre cum reușesc să-mi împlinesc visele, despre legea atracției și cum funcționează pentru mine și cum ar putea funcționa și pentru tine. Îți voi povesti și despre alte lucruri absolut minunate pe care le trăiesc și care să facă un declick și pentru tine, pentru că abundența este pentru toți și toți suntem la fel deși diferiți. Toți suntem picături de apă din același ocean.

Îți mulțumesc că mă citești și împărtășești asta și cu prietenii tăi. Și cum poate fi mai bine de atât?

P.S.: scrie-mi și îți trimit cartea. 🤩

Ziua 28

Oh, ce mai zi minunată! 🥰🙏

În cea mai mare parte a timpului sunt zen. 🥰🙏 Prin asta vreau să zic că stăpânesc propriile emoții, sunt deplin conștientă de ceea ce trăiesc, de fiecare emoție. Am învățat să mă detașez de emoții, să le observ, le accept așa cum sunt și le las să curgă prin mine. Și da, simt toată gama de emoții, însă aleg de fiecare dată ce să fac cu ele. 😊

Astăzi îți voi lăsa un text cu care am rezonat, pentru am trăit intens experiențe care au scos afară această emoție… 😁 Textul este preluat și îl împărtășesc cu tine, iar de citești asta, înseamnă că… Da! Este și pentru tine. 😁

Vei găsi apoi ultima tehnică magică din Programul de Recunoștință după cartea Magia de Rhonda Byrne. 🥰🥰🥰

Felicitări pentru acest proces absolut minunat de schimbare, de dezvoltare și atragere a abundenței în toate aspectele vieții tale. 🥰 Uite cât de minunat ești! 🤩

Și cum poate fi mai bine de atât? 🥰🙏

„Ce faci cu furia, atunci când o simți?

În primul rând nu o judeci. Furia poate fi un puternic aliat al tău; faptul că simți uneori furie nu înseamnă că „faci ceva greșit”, că nu ești suficient de evoluat/ spiritual.

Și vreau să fie clar că nu mă refer la furia experimentată la modul inconștient, pe care o proiectăm asupra altora și care se manifestă agresiv.

Furia experimentată la modul conștient este ca un curent puternic care trece prin tine, este o energie care deblochează niște lucruri în interiorul tău și le scoate la suprafață precum lava unui vulcan care erupe.

Dacă experimentați furie/ frustare, permiteți-vă să simțiți acel curent care trece prin voi, lăsați-l să scoată afară toate acele energii de vibrație joasă și în loc să vă proiectați furia asupra celor din jur, respirați adânc până simțiți că v-ați eliberat. Nu vă luptați cu furia, nu o judecați, nu vă judecați, nu încercați să înțelegeți ce anume curăță ea – dacă vreți, puteți să faceți asta, dar nu e necesar – ci lăsați-o să iasă din voi și simțiți-o pe deplin, până se dizolvă.” (Kerry K.)

Ziua 27

O nouă zi minunată! 🥰🙏

Mai este o zi și ai încheiat acest program de reechilibrare, de aliniere și contribuție la abundență, în toate aspectele vieții tale. 🥰 Felicitări! Meriți tot ce este mai bun! 🤩🥳💕

După ce am parcurs de câteva ori acest program, printre multele beneficii și schimbări absolut magice, am rămas cu câteva deprinderi pe care le aplic zilnic. Binecuvântările de dimineață, în fiecare dimineață (pe care le zic fie în sinea mea, fie cu voce tare 😁), semnalele la care sunt atentă în cursul zilei, praf magic presărat peste oamenii din jurul meu, praf magic peste mâncare și băutură, recunoștință pentru soluții și rezultate magice, recunoștință pentru învățăturile pe care le primesc din interacțiunile cu alți oameni, recunoștință pentru cel mai bun lucru care s-a petrecut în cursul zilei. 🥰 Ar mai fi câteva obiceiuri pe care le-am deprins în urma acestui program magic și pe care le practic ca pe un mod de viață; este starea mea de „normal”, să le fac pe toate acestea. 😚

Tu cum rezonezi cu aceste tehnici și, mai ales, ce efecte absolut geniale ți-au oferit? 🤩🤩🤩

Aș vrea să îți mai povestesc ceva, însă mi se închid ochii și aleg să îi ascult. 😴😴😴

Îți mulțumesc că mă citești și împărtășeați asta și cu prietenii tăi!

Îți doresc să ți se întoarcă însutit bucuria pe care mi-o oferi. 😍🥰😍

Ziua 26

O nouă zi absolută minunată! 🥰🙏

Pe tine cum te găsește această zi? Și mai ales, cum te distrezi astăzi? 🤩

Unul dintre cele mai mari țeluri pe care le am este acela de a mă depăși pe mine însămi în fiecare zi. Stai că îți mai zic: autocontrol, înțelegere de sine, stimă de sine, încredere, înțelepciune, înțelegerea celuilalt, obiectivitate, dezvoltare spirituală, intelectuală și în toate planurile care mă duc pe calea menirii personale în această viață. Cam acestea sunt „subiectele” pe care le abordez atunci când vine vorba de acest țel… 😁

Tehnica magică din Ziua 26 este una dintre metodele prin care ating simultan toate „subiectele” despre care îți spuneam. 🥰 Mi-ar face mare plăcere să împărtășești cu mine impactul pe care tehnica aceasta îl are asupra ta. 🤩

Sunt în tabără cu copiii. Mă bucur atât de mult să le pot oferi iubirea pe care și-o doresc. Mă simt împlinită atunci când ofer iubire și am început să mă bucur din plin atunci când și primesc iubire. 🥰🥰🥰 Ah, cât de fain este să îți dai voie să primești! Meriți să primești! Îți dai voie să primești?! 😊

Te voi lăsa acum să te bucuri de magie, iar mâine vor veni și ultimele două tehnici. 🤩 Mă duc să pregătesc activitățile de mâine, iar apoi să mă bucur de un somn absolut minunat. 🥰

Iubire și lumină! 🥰🙏

Ziua 25

Atenție la semne. 😎 Atât de ușor și de simplu este! Uite, doar încearcă asta: „totul vine la mine cu ușurință, bucurie și glorie!” Spune asta în fiecare zi, când te trezești și vezi cum ți se așează lucrurile apoi. Mmmdaaa… Apoi fii atent la semne. 😁

Uite, magia de astăzi îți aduce câteva hint-uri…

Te las acum. Mă duc să dansez, asta după ce mă bucur din plin de compania unor oameni absolut minunați, de un peisaj superb și de o energia aparte. Împărtășesc un strop din toate acestea cu tine. Sper că simți energia și te bucuri de ea. 🥰

Îți mulțumesc că mă citești și împărtășești asta cu prietenii tăi! Ești o ființă absolut minunată! 🥰💕

Ziua 24

O zi absolut genială! 🤩🤩🤩

Gândește-te la prietenii tăi, la câte amintiri absolut geniale ai împreună cu ei, la toate momente în care ați râs împreună, la toate lacrimile de bucurie, de la râs, care ți-au invadat ochii și obrajii… Ai mulțumit vreodată pentru toate aceste momente absolut minunate?! Te-ai gândit vreodată la ce se întâmplă în tine în acele momente? Ai fost vreodată conștient de toate aceste momente și de tot ceea ce se întâmplă în/cu tine în acele momente? Ți-ai dat seama cât de minunat ești? Cât de genial ești? Cât de perfect ești fix așa cum ești? De câte ori ți-ai mulțumit pentru persoana absolut genială care ești? 🥰

Ei bine, ia-ți câteva momente și gândește-te la asta… Iar dacă mai presari și un strop de recunoștință pentru toate acestea… Cum poate fi mai bine de atât? 🥰🙏

Uite magia de astăzi, alături de câteva peisaje absolut minunate pe care le împărtășesc cu tine. 🥰

Mulțumesc pentru că mă citești și împărtășești asta cu prietenii tăi! 🥰🙏

Iubire și lumină! 🥰🙏

Ziua 23

Da, este așa o zi minunată! 🤩 Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Tocmai ce am citit un articol interesant și verificam dacă se aplică și în realitatea mea. Ei bine, constat că în jurul meu sunt și oameni nefericiți, neîmpăcați cu ei înșiși, dezamăgiți de sistem, de viață, de tot felul de lucruri, care vorbesc despre „ăștia” care care sunt la putere și fac și dreg lucruri nepotrivite. Dacă îi întrebi cine „ăștia”, habar n-au cine sunt, dar oricum există ceva în exteriorul lor care le determină nefericirea.

Cumva, le dau dreptate, din două motive:

1. Este realitatea lor, ceea e reprezintă adevăr pentru ei și atunci categoric au dreptate.

2. S-au născut și au crescut în medii în care cel mult s-a pus accentul pe imaginea de sine și nu pe stima de sine, și cel mai adesea au fost medii toxice din care au preluat programe toxice pentru dezvoltarea sinelui. Vorbesc despre genul de medii în care prea puțin contează ce simți și ce crezi tu cu adevărat, și primează educația de tipul „lasă că eu știu mai bine ca tine, că eu sunt mare și tu ești mic”… Da, lista ar fi ceva mai lungă, însă vreau să scot altceva în evidență prin postarea aceasta. Ei bine, atunci este de înțeles că există niște „ăștia”, cineva din exterior care ghidează starea interioară. Pur și simplu unii oameni uită de ei, uită că ei au venit pe lumea asta cu tot ce le este necesar pentru a fi ei înșiși, pentru a alege pentru ei, uită că există un liber arbitru.

Astfel că da, uite, este nevoie de curaj pentru a fi fericit. Curaj de a ieși dintr-o matrice, de a rupe programe care rulează pe pilot automat și te sabotează, curaj de a-ți înfrunta ego-ul, de a-ți descoperi convingerile și de a le elimina sau schimba. Ești un om curajos dacă alegi să fii fericit într-o masă de oameni nefericiți. Este semn că începi să te trezești, să te întorci la tine, TU acela care ești cu adevărat. Ești FERICIRE. Și da, totul este o alegere. Tu ce alegi?!

Am primit acum ceva vreme un tablou de la două prietene dragi mie și uite, se potrivește de minune cu ceea ce ți-am povestit astăzi… Îți las o poză… 🥰

De asemenea, te invit să te bucuri de tehnica magică de astăzi, tehnică pe care o poți aplica oriunde, oricând, iar cu cât mai des, cu atât mai bine. 🥰

Cu recunoștință și iubire pentru tine, cel ce mă citești. Cu recunoștință și bucurie pentru că împărtășeați asta și cu prietenii tăi. 🥰🙏

Iubire și lumină! 🥰🙏

PS: Sissis și Yokan s-au distrat de minune cât timp am stat la povești cu tine. Tu ai curaj să te mai joci? 😁

Ziua 22

A început o nouă zi absolut minunată! 🤩😍

Dis de dimineață, îți las această tehnică spre a te bucura din plin de magia ei. 🥰

Ți-am povestit acum ceva vreme despre cum s-a petrecut o magie în viața mea, vindecându-se un picior-spate-coloană prin tehnici simple, în care am fost inițiată în urmă cu un an și ceva… Am promis atunci că dacă pentru mine a mers atât de ușor, voi face asta pentru toată lumea care vrea asta, atât timp cât îmi este dat să fac acest lucru. 🥰 Adaug faptul că pe lista dorințelor este inclusă și „sunt un terapeut de succes” și „sunt contribuție pentru milioane de oameni și le aduc bucurie prin ceea ce fac”. 🥰 Ei bine, uite-mă astăzi, chiar în această dimineață, mă pregătesc pentru a onora o terapie. Și nu este prima și mai sunt programări deja făcute pentru zilele următoare. Iar de mi s-au arătat toate acestea, înseamnă că într-adevăr sunt pe calea menirii mele, că într-adevăr puterea recunoștinței funcționează și că da, totul este posibil! 🥰 Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Și cum poate fi mai bine de atât? 🙏🥰

Ți s-a aprins un beculeț? 💡 Ia în fața ta lista celor zece dorințe, sau ia o foaie de hârtie frumoasă și instrumentul de scris care îți aduce bucurie și scrie această listă. Este Tehnica magică din Ziua 13. Găsești aici detaliile. 🥰

Și cum poate fi mai bine de atât? 🥰🤩

Iubire și lumină! 🥰🙏

PS: de fiecare dată când îți scriu de acasă, îți scriu având companie caldă, pufoasă, torcăcioasă și absolut minunată! 🤩😍 El e Yokan. Sissis îmi încălzește picioarele… 😂

Ziua 21

Uite cât de departe am ajuns! 🤩 Deja suntem împreună de 3 săptămâni și am intrat în linie dreaptă spre ultima săptămână din Programul de Recunoștință, după cartea Magia de Rhonda Byrne. 🥰🙏 Felicitări! 🥳

Astăzi, vei vedea și minunatele brioșe făcute împreună cu Mihai. 🤤 Sunt fără zahăr și vin la pachet cu o delicioasă dulceață de afine, făcută cu multă dragoste! 🤤🥰 Livrez și la domiciliu, dacă te cuprinde pofta… 😋 PS: brioșele merg bine și cu iaurt…

Tehnica magică din Ziua 21 am regăsit-o în multe alte „mantre” de manifestare a dorințelor și ghici ce?! Funcționează. Da, așa cum am mai tot spus-o, atât de ușor este! Ceea ce îmi place și mai mult este faptul că lași Universul să îți scoată în cale soluțiile cele mai favorabile, iar rezultatele chiar sunt fabuloase și depășesc propria imaginație. Și, crede-mă, în ceea ce mă privește, imaginația mea este fără limite. 😅 Vorba aceea: „aș putea scrie cărți de mi-aș revărsa imaginația pe hârtie”… 😁

Urmează să merg la dans. Am niște miri grozavi astăzi, și aștept cu entuziasm și bucurie să îi văd dansând la nunta lor. 🥰 Ți-am mai spus cât de mult îmi plac nunțile? Pentru că văd bucuria mirilor, dragostea lor, oamenii care râd și se distrează, energia aceea boemă și peste toate acestea parcă cineva presară praf de stele și o pudră roz sidefată, iar întregul tablou poartă semnătura unui destin fericit până la adânci bătrâneți. 🥰 Da, asta văd în fiecare nuntă 💒 și crede-mă, am minte tabloul acesta de zeci de ori în fiecare an, cu fiecare pereche de miri pe care îi pregătesc pentru dans… Absolut minunat! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc pentru unul dintre cele mai frumoase job-uri pe care le am. 🤩🤩🤩

Ei bine, gata, pornesc spre cursuri. Ne recitim mâine! Îți mulțumesc pentru că mă citești și împărtășeați asta și cu prietenii tăi! 🥰🙏

Iubire și lumină! 🥰🙏

Ziua 20

O nouă zi absolut minunată! 🥰🤩🥳

Astăzi am făcut brioșe, cu Mihai. 🤤 De fapt, încă sunt la cuptor, iar pentru că mai durează până sunt gata, în postarea următoare îți voi arăta și o poză cu rezultatul final. 🤤🤩

Până atunci, despre magia din Ziua 20. Aplic tehnica aceasta zilnic și ori de câte te ori simt să mă întorc la mine, căci da, plec adesea departe de mine 😅, sau, atunci când mă încearcă tristețe, ori alte emoții cu frecvență joasă. Pur și simplu mă liniștește, îmi dă o stare de pace, de armonie interioară. 🙏 Aplic această tehnică și atunci când experimentez fericire, extaz, iubire și tot soiul de emoții pozitive, astfel încât să amplific această energie și să atrag această energie la fiecare pas. 🥰🥰🥰

Povestesc toate acestea cu tine având intenția de a te inspira, de a trezi ceva frumos în tine. Mai mult decât atât, tot ce îți povestesc aici, povestesc din prisma realității pe care am experimentat-o și pe care o trăiesc. Pentru că am reușit să văd, să aud, să simt, să trăiesc, să fiu total altă versiune a mea, categoric mult mai evoluată, prin tehnici atât de simple, mă bucur să împărtășesc asta cu tine, cu prietenii tăi, cu toți cei care sunteți deschiși și doriți o schimbare în bine în viața voastră. 🥰🙏 Da, atât de simplu este. Și cum poate fi mai bine de atât? 🥰

Ieri m-am bucurat de un apus magic, culori cum telefonul meu nu a putut cuprinde, însă îți voi arăta atât cât s-a putut. 😁 Te las să te delectezi cu tehnica magică din Ziua 20, și imediat și cu următoarea magie. 🤩

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!